“Toti au concursul lor, toata lumea organizeaza ceva, numai noi, nu!”, asa s-a nascut undeva, intr-o zi de martie, “prieteneasca” de trei zile de enduro din judet. Au urmat doua luni in care membrii “Haitei” din Deva ba s-au felicitat incantati de traseu si maretele idei, ba si-au blestemat initiativa, storsi de oboseala, cu motoarele blocate in noroi si piesele de sute de euro decedate in folosul comunitatii moto.

Toti stiau cum se face un traseu de competitie, dar, in rest, nimeni nu prea avea habar in ce se baga: s-au trezit napaditi de cheltuieli, cu timpul la limita, fara destui oameni, fara sponsori. Nu s-au lasat: prietenele, fratii, angajatii sau colegii de serviciu s-au trezit oameni de check point-uri, responsabili cu aprovizionarea sau recuperarea abandonatilor. Prima data s-a gasit pensiunea Panorama, numai buna pentru tabara si, de acolo, traseul a prins contur de-a lungul Tinutului Padurenilor. Un organizator concluzioneaza: “Am facut o «prieteneasca» de sa ne tina minte!”.

Vineri, 15 mai: putini dintre enduristii din organizare reusesc sa doarma inecati de emotii. Roua diminetii ii prinde in tabara, unde se impart ultimele sarcini. Telefoanele suna in draci, nervii o iau razna, apar tot felul de necazuri. Traseul trebuie verificat iar si iar, pentru ca marcajele cu banda alb - rosie pentru clasa “profi” sau cele cu galben-negru pentru “hobby” dispar peste noapte. In satul Ghelari, localnicii de-abia asteapta sa vada ce naiba iese din toata truda nebunilor care, calare pe motoare sau la volanul masinilor de teren, le-au umplut ulitele si casele de praf saptamani intregi. Greierii canta cu sutele, parca banuind ca, in curand, vor fi total acoperiti de harmalaia viespilor enduro. Dani Otil, vedeta Antenei 1, isi anunta si el participarea, dar cineva trebuie sa mearga dupa el la Aeroportul din Timisoara. Ungurii, veniti in funte cu Peter Katay, campionul national la enduro, au ajuns de joi si au incercat deja cariera de piatra din buza satului. Cu nici o ora inainte de start, participantii continua sa vina in masini cu remorci in care motoarele stau aliniate. Ii intampina cativa padureni iesiti de la un parastas, ramasi pe ulita la o poveste. Batranii poarta inca straiele populare, asa ca imaginea lor alaturi de viespile portocalii si enduristii cu casti si armuri pare compusa din doua fotografii ce provin din secole diferite.

ENDURO PE CADAVRE INDUSTRIALE
In tabara e nebunie, in cariera de piatra, locul ales pentru prolog si demonstratii de stund riding, la fel. Fiecare striga la fiecare, concurentii ambaleaza motoarele, altii se inscriu, staff-ul tehnic aseaza tabara si praful rosu acopera totul. Inscrierea: 150 de lei de persoana. Motociclistul primeste numarul, este trecut pe tabel si da o declaratie gen “Pe propria raspundere si nesilit de nimeni”. In asteptarea echipei de la Red Bull, i se serveste un pahar de suc natural de Bacia. In camera organizatorilor, e haos total: copiii, enduristi la randul lor, fac larma cat toata tabara, Paul Grecu, omul de la start, isi cauta costumul popular, iar telefoane, iar strigate, iar se incaleca motoarele si se pleaca pe traseu. La ora 18, toata lumea coboara spre cariera. Politistii din Ghelari transpira sub chipie mai rau ca la dus: nimeni dom’le nu vrea sa priceapa ca acolo nu e voie sa-ti lasi masina, motoarele bazaie de ti se strang urechile de spaima, picioarele se impiedica in atatea cauciucuri si ulita ce da spre cariera geme cu pietrele lovite de prea multa greutate. In cariera e potop de lume! Sunt atat de multi spectatori, ca organizatorii se intreaba unde or mai incapea participantii. Sute de oameni au venit sa-i priveasca pe aventurieri si s-au aciuit in unele din cele mai ciudate locuri de-a lungul traseului: ba s-au cocotat prin copaci, ori s-au cuibarit pe marginea crestelor dealului, ignorand pericolul, chiar daca malul dadea sa se rupa. Primul a intrat campionul national de motocros, Mihai Stoichescu, supranumit „Christian Pfeiffer al Romaniei”, care a incantat si a speriat publicul cu acrobatiile de stunt riding, conducandu-si motorul ba intr-o roata, ba in picioare pe sa. A urmat Sergiu Grecu, un pusti de nici un metru, care „s-a dat” pe un motor de 85 de centrimetri cubi si i-a facut pe micutii padureni din multime sa viseze la o alta viata.

O NEBUNIE PE NUME ENDURO
Demonstratiile au incalzit doar sutele de spectatori si i-au pregatit pentru adevarata competitie: cativa kilometri patrati de traseu printr-o veche cariera de piatra, urcari pieptis e deal, coborari de-a valma, cladiri dezafectate, cauciucuri, gramezi de busteni si un tugui de pamant adunat cu buldozerul au dat multora bataie de cap. „Sunt pentru prima data aici, este o cursa foarte frumoasa. A fost prima zi de concurs, chiar si asa a fost dificil, dar pentru mine este excelent”, declara Peter Katay. Apar si primele necazuri: organizatorii afla ca un concurent si-a rupt piciorul, trebuie rapid anuntata ambulanta si luat de pe traseu, altul isi rupe ghidonul si trebuie scos motorul… Cum niciun organizator nu mai are nicio secunda disponibila, deveanul Magda David, proaspat ajuns la finish, este trimis inapoi sa verifice cati sunt cazuti in cariera. De pe varful movilei de pamant, ultimul hop inainte de finish, „Pictorul” si Hidisan se arunca din cand in cand la vale sa traga de motoarele cazute peste rideri. La cativa metri, un alt organizator impinge la greu de motoarele ramase agatate pe gramada de butuci. Dani Otil, al carui motor este inca pe drum, sta pe margine de povesti cu Mihai Stoichescu in mijlocul unui ocean de motoare si enduristi. Doua ore si show-ul e pe gata. Soarele, satul de atata praf aruncat in raze se trage molcom la vest, aruncand peste adunarea moto o lumina calda, pe care fotografii se grabesc sa o surprinda in castile aruncate in coarnele motocicletelor. La final, in apus de soare, riderii taie ulita prafuita spre tabara de unde poti vedea dincolo de taramurile padurenilor pana spre Retezat si Cetatea Devei.

CALARE, PRIN TINUTUL PADURENILOR
Sambata, ora 10, start in traseu: 60 de kilometri, 12 probe speciale. La linie se aduna aproape 100 de enduristi, mai bine de jumatate inscrisi la clasa „hobby”. Motocicletele sunt gata de aventura si riderii, fosti si actuali campioni de enduro din Franta, Ungaria si Romania, asteapta doza de adrenalina. Urcari spectaculoase, pe un traseu stancos, o halda de steril gata sa puna piedici cauciucurilor, mlastini, rape si poteci inguste – meniul „day one”. Cele mai multe speciale sunt deasupra Runcului Mare, asa ca dimineata organizatorii gonesc nebuneste pe drumul Govajdiei: o masina rosie de teren cu rotile cat de tractor, o ambulanta care se hurducaie nebuneste peste gropile din drum si cateva ATV-uri se indreapta in goana spre C.P.- ul unde se face alimentarea cu benzina si ulei. Localnicii privesc speriati ciudata caravana de care masinile de la presa de-abia se tin. Nici nu ajungi bine in ckeck point-uri ca primii concurenti si apar: sunt leoarca si gafaie, in costumul greu de cateva kilograme incalzit de soarele care parjoleste ziua de 16 mai. Calare pe motoare, Ionut Adam si Ovidiu Man au fiecare de supravegheat jumatate de traseu, iar cauciucurile lor musca din traseu mai abitir decat cele ale concurentilor. In spatele concurentilor, alt baiat din staff-ul concursului, Dani Belei, „inchizatorul” de traseu, se asigura ca nimeni nu ramane pe munte. Face traseul a nu stiu cata oara, trage de motoarele altora si arata ca o imensa masa de noroi. Si este cald, foarte cald…

REGII MOTOARELOR DE TEREN
Deasupra unui drum forestier de piatra, organizatorii in vestute fosforescente opresc brusc riderii din drum si le arata cu mana o poteca care urca versantul aproape de-a dreptul, peste stanci si radacini. Este traseul „special” pentru profesionisti, numai ca unii se razgandesc doar la vederea lui: „Stii ce, trece-ma ori cu abandon, ori lasa-ma la clasa B”, spune un rider subtirel din Arad catre baiatul care tine socoteala participantilor; „Nu m-am mai dat de trei luni, nu sunt pregatit pentru asta, am niste prieteni prea excitati, altfel nu imi inchipui de ce ne-am inscris la A”. Dincolo de deal, alti rideri trec prin vadul raului. Urmarit de un motor, un padurean de vreo 60 de ani fuge ca iepurele cu mana pe clop, trece podetul si o taie pe ulita in jos. Toti isi inchipuie ca odata ajunsi pe culmea muntelui au scapat de greu, dar se inseala amarnic, dupa cativa kilometri pe coama urmeaza alti kilometri de mlastina, unde enduristii se ineaca cu motoarele in namolul mistretilor. Cum ies, isi trag un pic sufletul prin racoarea padurii, trec iar vaduri si poieni si se opresc inaintea unei albii secate de rau care vine piezis din munte. Tone intregi de bolovani albiciosi de toate marimile si formele le stau in cale, iar cauciucurile sar nebuneste de pe unul pe altul, facand ferfenita muschii mainilor si picioarele riderilor, care se chinuie sa stapaneasca herghelia de sub saua portocalie. „Apa, vrem apa!”, cer, parca cu ultimele puteri, enduristii. Din casti, curge transpiratia, iar multora mainile le tremura vizibil pe ghidon de atata efort. „Ce a fost mai greu s-a dus, nu?”, incearca un participant sa se incurajeze, dar oamenii din punct ii rad speranta: „Nuu! La deal, la vreo 10 metri de aici, aveti un loc greu, este un bolovan mare de sarit si apoi imediat un lemn gros inselator. Apoi aveti sterilul…”; „Steril? Aoleu!”, se vaita omul care de-abia mai vorbeste: „Am avut niste coborari, credeam ca nu se mai termina, apoi apa aia rece de rau si dupa asta deal in sus, deal in jos si va inchipuiti doi kilometri de mlastini si iar deal in sus si deal in jos! Nu mai pot… nu imi inchipuiam ca va fi asa frumos, ne plangem noi, dar pentru asta venim. Dupa o zi asa, te simti ca un nou nascut. Nu e sport mai fain in lume!”

INVINGATORII ENDURO PANORAMA

Clasa A “Profi”
Locul I: Ervin Kovacs
Locul II: Peter Katay
Locul III: Nelutu Tara
Clasa B “Hobby”
Locul I: Marius Feier
Locul II: Adrian Babici
Locul III: Costin Roland

Sursa: Replica Hunedoara

Comenteaza in forum